Seminare Motivationale

Seminare motivaţionale pentru viitorii tineri antreprenori

Compania de Consultanţă Business Consulting Institute (BCI), în parteneriat cu Organizaţia de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) și CIVITTA (Estonia) , au lansat cea de-a doua ediție a Cupei Antreprenoriatului Rural, în cadrul Proiectului ”Promovarea Antreprenoriatului în Localitățile Rurale”.

La etapa anterioară a proiectului au fost selectate trei incubatoare de afaceri care urmează să găzduiască pe durata  proiectului o serie de evenimente destinate tinerilor din mediul rural. 

Astfel, în perioada 4 - 5 noiembrie, în incubatoarele de afaceri din Ştefan Vodă, Nisporeni şi Soroca se vor desfăşura seminare motivaţionale menite să îi determine pe tinerii din regiunile respective să îşi lanseze o afacere proprie. Seminarele vor avea loc în următoarea consecutivitate:

4 noiembrie – Soroca; 

5 noiembrie – Nisporeni;

6 Noiembrie – Ştefan Vodă.  

Evenimentele vor începe la ora 15.30 în incinta incubatoarelor de afaceri şi vor aborda următoarele subiecte:

Când ştii că e momentul să iniţiezi o afacere;

O mie şi una de scuze şi demotivări;

Cum să depăşeşti obstacolele şi să construieşti o afacere care să lucreze pentru tine.

În calitate de formatori vor fi experţi din Estonia şi Republica Moldova.

Doritorii de a participa la seminare pot completa acest formularhttps://docs.google.com/a/bci.md/forms/d/1oDuEk5Q-A_Mipt-iW1veyUSUNNTSUhMHRbBEpIVsptc/viewform

La următoarea etapă, în cadrul Proiectului “Promovarea Antreprenoriatului în Localitățile Rurale” va fi organizat câte un Hackathon în fiecare incubator gazdă, după cum urmează:

21-22 Noiembrie – Soroca

28-29 Noiembrie – Nisporeni 

5– 6 Decembrie – Ştefan  Vodă

Hachathonpresupune- un maraton de două zile pentru persoanele din mediul rural care doresc să iniţieze o afacere sau să o dezvolte pe cea existentă. Obiectivul de bază al concursului este de a descoperi, susține și promova tineri care pot să gestioneze o afacere de succes în localitatea lor de baștină, în diferite domenii, la alegerea lor.

În cadrul Hackathonului, participanţii vor avea parte de două două zile de instruri cu participarea unor experţi internaţionali şi locali. La finalul instruirii, juriul va selecta 5-7 echipe pentru fiecare regiune care vor fi beneficia de sprijin în dezvoltarea afacerilor din partea incubatorelor de afaceri selectate (Soroca, Nisporeni şi Ştefan Vodă), precum şi din partea unei echipe de mentori locali şi internaţionali.

Amintim că Proiectul “Promovarea Antreprenoriatului în Localitățile Rurale” este finanțat de Ministerul Afacerilor Externe al Estoniei, prin intermediul Fondului de Asistență Umanitară și de Dezvoltare, şi implementat, în perioada august 2015 – iunie 2016, de Compania de Consultanţă “Business Consulting Institute” (BCI), în parteneriat cu Organizaţia de Dezvoltare a Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM) şi CIVITTA ( Estonia).

 

 

 

Seminar cu tematica “Marketing online”

La data de 21.09.2015, în incinta IP IARD a fost organizat de către ODIMM (Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii) , trainer Grigore Sofroni, CEO& general manager “SmartAd”, un seminar cu tematica “Marketing online (digital)”, la care au participat rezidenţii IP IARD, agenţii economici din regiune.

În cadrul seminarului participanţii au fost familiarizaţi cu bazele marketingului digital. “Actual, marketingul capătă o importanţă primordială în cadrul întreprinderilor fiind la un nivel cu departamentul de management. Majoritatea deciziilor de management se iau prin prisma politicilor şi viziunilor de marketing ale companiei. O companie care abordează superficial conceptul de marketing şi importanţa acestuia riscă să falimenteze în primul an de activitate” , ne comunică Dl. Grigore Sofroni. Au fost expuse toate avantajele de utilizare a marketingului digital, acele pîrghii de informare, cercetare, comunicare şi promovare pe care le oferă internetul, şi anume:

  1. Cercetarea comportamentului şi cerinţelor consumatorilor
  2. Comunicarea directă cu consumatorii
  3. Analiza concurenţei
  4. Promovarea produselor/serviciilor

Totodată, importanţa internetului pentru o afacere, în zilele noastre, este vădit exprimată şi prin faptul că, internetul a ajuns unicul mijloc de interacţiune dintre companie şi client care poate răzbate într-o secundă orice tip de bariere la orice distanţe. Internetul oferă libertate, economie şi nu în ultimul rînd confort, subliniază dl.Gr.Sofroni.

Participanţii au fost instruiţi cu cele mai folosite instrumente în activitatea companiei de interacţiune cu consumatorii prin mediul online, şi anume : site-urile , reţele de socializare, blogurile, canalele youtube, poşta virtuală, etc.

O atenţie sporită a fost axarea pe reţelele de socializare care permit agenţilor economici să îşi promoveze gratis afacerea/compania. A fost explicat pas cu pas cum corect şi eficient poate fi demarată  o campanie de publicitate vituală, precum şi capcane sau greselile necesar de evitat pe durata plasării publicităţii. Spre final, a fost menţionată importanţa analizei rezultatelor publicităţii virtuale, şi nu în ultimul rînd necesitatea planificării unei strategii de promovare pe reţelele de socializare.

 

 

A fost dat startul concursului Cupa Antreprenorialului de Afaceri

La data de 09.09.2015 a fost lansat proiectul “Promovarea antreprenoriatului pentru dezvoltarea mediului rural” cu suportul Guvernului Estonian print-un parteneriat dintre Centre For Pure Development din Estonia ,ODIMM, ENTRANCE si BCI din Republica Moldova.

Proiectul are ca scop general de a ajuta tinerii la inițierea afacerii proprii, care vor spori activitatea antreprenoriala in mediul rural. Acest proiect este destinat pentru tineri cu vârstele cuprinse intre 18 si 35 de ani, studenți, tineri specialiști sau angajați care vor sa-si testeze aptitudinile de antreprenor venind cu noi idei de afaceri .

Obiectivul de bază al concursului este de a descoperi,  susține și promova tineri care pot să  gestioneze o afacere  de succes în localitatea lor de baștină, în diferite domenii, la alegerea lor.

Criterii de eligibilitate;

·         persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani, din raioanele Republicii Moldova, care:

·         vor să devină antreprenori;

·         vor să inițieze o afacere proprie;

·          prin crearea de consortiumuri mici;

Cine poate să participe?

●     echipele ale căror idee de afacere încă nu generează venituri;

●     antreprenorii care doresc să lanseze un nou produs sau să iasă cu servicii noi pe piață.

Data limita de aplicare al proiectului este de 27 septembrie.

Pentru mai multe informații privind intențiile de a dezvolta proiecte comune, informațiile despre incubatoarele de afaceri, despre procesul de susţinere şi promovare a ideilor de afaceri inovative, vă rugăm să o contactaţi pe Tatiana Eremciuc, coordonator programe, responsabil Incubatoare de afaceri ODIMM, tel. (022) 22-57-99, e-mail: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

More Articles...

Visit www.betroll.co.uk the best bookies