”Fabricat în Moldova 2015” – Competitivitate – Performanță și Calitate

Cea de-a 14-a ediţie a Expoziției „Fabricat în Moldova” găzduiește în acest an în jur de 260 agenți economici din toate regiunile Republicii Moldova. În cadrul expoziției-târg producătorii din țară au oportunitatea să încheie parteneriate și să fie mai aproape de clienți. Totodată, întreprizătorii autohtoni au posibilitatea să își prezinte produsele, să organizeze degustații și să ofere reduceri de preț pentru toți vizitatorii.

În cadrul expoziţiei, ODIMM participă cu stand unde sunt oferite consultaţii  pentru vizitatorii expoziţiei, precum şi pentru expozanţi. În acest sens, vor fi promovate și mediatizate de către ODIMM toate programele de instruire, consultare și finanțare în afaceri.

 

De asemenea, ODIMM a arendat 58 m2 ,  spaţiu expoziţional oferit beneficiarilor Programului de atragere a remitenţilor în economie „PARE 1+1" şi Incubatoarelor de Afaceri din Rezina, Leova, Ceadâr Lunga. Antreprenorii au posibilitate să își prezinte realizările și produsele, achitând doar taxa de înregistrare.

Reiterăm că, toate intreprinderile micro și mici, participante la expoziţia  „Fabricat în Moldova” pot beneficia de susţinerea ODIMM prin intermediul Programului de Subvenţionare. În cadrul acestuia organizaţia rambursează 50% din costul spaţiului expoziţional arendat, dar nu mai mult de 2000 de lei.

Pentru a aplica la Program, toate  intreprinderile micro și mici sunt invitate după expoziție să depună dosarul la sediul ODIMM. Pentru detalii suplimentare Vă rugăm să ne contactaţi la nr de telefon 022 22 53 84 sau prin poşta electronică  This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it. .

La expoziția „Fabricat în Moldova” 2014, prin intermediul programului de subvenționare,  ODIMM a susținut  70 de producători autohtoni , suma aproximativă a subvenţionării fiind 70 000 lei.  

Reamintim că, în perioada 29 ianuarie - 1 februarie 2015, la Chișinău, se desfășoară ediția a XIV-a a Expoziției naționale "Fabricat în Moldova", patronată de Guvernul Republicii Moldova și organizată de Camera de Comerț și Industrie.

Evenimentul va culmina la 30 ianuarie cu ”Gala Businessului Moldovenesc”. Gala cuprinde și ceremonia de decernare a distincțiilor concursului ”Marca comercială a anului 2014”, concursului național ”Premiul pentru realizări în domeniul calității”, precum și a concursului „Medalia de aur” pentru participanții la expoziția „Fabricat în Moldova”.

Un nou incubator de afaceri a fost lansat astăzi, 19 noiembrie, la Nisporeni. Acesta este cel de-al optulea incubator de afaceri din ţară, iar până la finele anului curent va mai fi lansat încă unul.

Incubatorul găzdui inițial 18 companii tinere, preponderent prestatoare de servicii, ulterior urmând să atingă capacitate totală de 30 de locuri.

 

Astfel, cel puțin 62 de noi locuri de muncă vor fi create la Nisporeni, paisprezece dintre acestea fiind destinate femeilor. 

 

Scopul Incubatorului de Afaceri din Nisporeni este de a oferi susținere antreprenorilor începători din regiune. Companiile rezidente vor beneficia de spaţii de producere sau oficii la preţuri avantajoase, consultanţă şi instruire antreprenorială, suport consultativ la achiziţionarea echipamentului, costuri de administrare reduse și alte facilităţi.

 

La ceremonia de deschidere au participat Viceprim-ministrul, Andrian Candu, ministru al Economiei şi Pirkka Tapiola, Şeful Delegaţiei Uniunii Europene în Republica Moldova, Iulia Iabanji, director ODIMM, reprezentanţi ai autorităţilor publice centrale şi locale, mediului de afaceri, reprezentanţii Uniunii Europene în Moldova, etc.

 

Andrian Candu  a remarcat importanța susținerii IMM-urilor: „Acest incubator de afaceri este o platforma pentru crearea locurilor de munca. Oamenii de afaceri să se poată întruni, colabora şi cel mai important e ca pot obţine ajutor din partea statului. Pentru a-și putea începe propria afacere ei beneficiază de suport juridic si economic. Este important să existe un cadru de dezvoltare al întreprinderilor mici şi mijlocii.

 

Pirkka Tapiola a menționat la rândul său că: „acestea sunt posibilităţi reale pentru oamenii care au idei de afaceri, pentru a le putea transpune în realitate. Antreprenoriatul este foarte aproape de principiile Uniunii Europene - înseamnă să fii şeful tău şi să-şi creezi propriul confort.

 

Directorul ODIMM, Iulia Iabanji  a subliniat faptul că „pe parcursul a 4 ani am reuşit să deschidem 6 incubatore cu suportul Uniunii Europene, acesta din Nisporeni fiind cel de-al 8-lea şi urmează să mai deschidem unul până la sfârșitul anului. Totodată, vreau să precizez că astăzi asistăm la deschiderea celui mai mare incubator din Republica Moldova.”

 

Incubatorul de Afaceri din Nisporeni a fost creat în baza Matricei de Politici pentru Programul de suport Sectorial ,,Stimularea Economică în Zonele Rurale”, finanţat de UE, în concordanţă cu priorităţile Guvernului RM de creare a infrastructurii de suport în afaceri adecvate necesităţilor mediului de afaceri, în deosebi din zonele rurale.

 

A fost dat startul înscrierilor la Cupa Antreprenoriatului Rural

Incubatorul de Afaceri din Soroca, împreună cu partenerii estonieni CPD și organizația BCI, lansează pentru prima dată în Republica Moldova, Cupa Antreprenoriatului Rural (CAR), un maraton de trei zile pentru persoanele din mediul rural care doresc să pornească o afacere sau să o dezvolte pe cea existentă.

Obiectivul de bazăal concursului este de a descoperi,  susține și promova tineri care pot să  gestioneze o afacere  de succes în localitatea lor de baștină, în diferite domenii, la alegerea lor. 

Criterii de eligibilitate

La concurs se pot înscrie persoanele cu vârsta cuprinsă între 18-35 ani, din raioanele Soroca, Drochia, Floresti, Donduseni, care:

●     vor să devină antreprenori;

●     vor să facă parte dintr-o companie începătoare (start up).

Cine poate să participe?

●     echipele ale căror idee de afacere încă nu generează venituri;

●     antreprenorii care doresc să lanseze un nou produs sau să iasă cu servicii noi pe piață.

Doritorii trebuie să completeze formularul. Acestea pot fi completate și trimise în perioada 5-30 noiembrie 2014. Ulterior, juriul va selecta 60 de persoane, care vor forma 15 echipe.

Concurenții vor urma, în perioada 5-7 decembrie, un training practic, în cadrul căruia vor fi instruiți să alcătuiască și să prezente un pitch, să elaboreze un Plan de afaceri, după modelul Lean Canvas, să  intervieveze clienții, să cerceteze piața, să analizeze concurența, să creeze mock-upul, ș.a.

Etapele concursului CAR:

1.      Perioada de înscriere,

2.      Selectarea concurenților,

3.      Formarea echipelor,

4.      Mentoratul,

5.      Dezvoltarea ideilor de afaceri,

6.      Repetiții pentru evaluarea pitchurilor,

7.      Finala pitchurilor și selectarea finaliștilor.

La finalul instruirii, juriul va selecta 5-7 echipe care vor fi susținute de Incubatorul de Afaceri din Soroca să crească afacerea.

Formularul poate fi transmis pînă la data de 01.12.2014 la adresa:

Or. Soroca, str. M. Kogalniceanu,9 sau la email: This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.

Tel.: 023020406.

Aztazi, 16,09,2014 Incubatorul de Afaceri din Dubasari implineste un an de activitate.

Pe parcursul unui an de de activitate IA Dubăsari a oferit consiliere și suport antreprenorilor din raionul Dubăsari totodata asigurîdu-le cu spații pentru desfășurarea activităților.

Cu această ocazie urăm colectivului și antreprenorilor rezidenți multe realizări frumoase, atingerea tuturor obiectivelor stabilite, bunăstare și succes în activitate.

More Articles...

Visit www.betroll.co.uk the best bookies